Page 1 of 3

Machetă Agenţia Naţională Antidrog

Posted: April 1, 2015, 4:13 pm
by Angela Suciu
Către
Toate unităţile de învăţământ liceal din judeţ
În atenţia doamnelor/domnilor directori

În perioada aprilie-iunie 2015 se va desfăşura, la nivel naţional, ediţia 2015 a "Studiului naţional privind consumul de alcool, tutun şi alte droguri, utilizarea internetului şi practicarea jocurilor de noroc", reprezentând participarea României la ESPAD (The European School Survey on Alcohol and other Drugs). Studiul este organizat de Agenţia Naţională Antidrog (ANA), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.
În vederea colectării de date, trebuie aplicat un chestionar administrat, populaţiei de elevi născuţi în 1999, din toate unităţile de învăţământ liceal.
Astfel, în primă fază, vă rugăm să furnizaţi datele statistice privind distribuţia elevilor din clasele a IX-a şi a X-a, pe clase ( în funcţie de limba de predare), filieră, conform machetei anexate.. Macheta, completată se va trimite ca răspuns la acest mesaj, în format excel, până în 2 aprilie 2015.

Cu colegialitate,
Angela Suciu, inspector şcolar

Re: Machetă Agenţia Naţională Antidrog

Posted: April 2, 2015, 8:02 am
by Retezat Uricani
Liceul Tehnologic ”Retezat” Uricani

Re: Machetă Agenţia Naţională Antidrog

Posted: April 2, 2015, 8:34 am
by LT AI BRAD
COLEGIUL NAŢIONAL ,,AVRAM IANCU" BRAD

Re: Machetă Agenţia Naţională Antidrog

Posted: April 2, 2015, 8:45 am
by gsimlupeni
LICEUL TEHNOLOGIC LUPENI

Re: Machetă Agenţia Naţională Antidrog

Posted: April 2, 2015, 9:05 am
by S. Toduta
Liceul de Arte ,,Sigismund Toduta" Deva

Re: Machetă Agenţia Naţională Antidrog

Posted: April 2, 2015, 9:28 am
by brancusi_petrila
COLEGIUL TEHNIC "CONSTANTIN BRANCUSI" PETRILA

Re: Machetă Agenţia Naţională Antidrog

Posted: April 2, 2015, 9:38 am
by itey_kal
LICEUL TEORETIC TEGLAS GABOR DEVA

Re: Machetă Agenţia Naţională Antidrog

Posted: April 2, 2015, 10:13 am
by deva_trans2003
Colegiul Tehnic Transilvania Deva

Re: Machetă Agenţia Naţională Antidrog

Posted: April 2, 2015, 10:41 am
by ct_energ_deva
Colegiul Tehnic Energetic ,,Dragomir Hurmuzescu,, Deva

Re: Machetă Agenţia Naţională Antidrog

Posted: April 2, 2015, 10:44 am
by liceul_ghelari
LICEUL TEORETIC GHELARI

Re: Machetă Agenţia Naţională Antidrog

Posted: April 2, 2015, 11:29 am
by pedagogic
Colegiul Naţional ,,Sabin Drăgoi,,Deva

Re: Machetă Agenţia Naţională Antidrog

Posted: April 2, 2015, 11:48 am
by TEORETIC LUPENI
LICEUL TEORETIC MIRCEA ELIADE LUPENI

Re: Machetă Agenţia Naţională Antidrog

Posted: April 2, 2015, 12:10 pm
by gsdlp
Colegiul Tehnic D. Leonida Petrosani

Re: Machetă Agenţia Naţională Antidrog

Posted: April 2, 2015, 12:58 pm
by liceultehnologichd
LICEUL TEHNOLOGIC CONSTANTIN BURSAN HUNEDOARA

Re: Machetă Agenţia Naţională Antidrog

Posted: April 2, 2015, 2:22 pm
by moisildeva
Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil” Deva