Clasele pregătitoare pentru Marile Şcoli 2014

Moderator: Viorel Holhos

Post Reply
Viorel Holhos
Membru
Posts: 381
Joined: June 10, 2008, 9:58 am
Contact:

Clasele pregătitoare pentru Marile Şcoli 2014

Post by Viorel Holhos »

Stimați colegi,
Ambasada Franţei în România are plăcerea să vă anunţe că, în cadrul cooperării universitare şi ştiinţifice, doreşte să favorizeze accesul tinerilor liceeni români la clasele pregătitoare ştiinţifice din Franţa. Aceste clase pregătesc timp de doi ani pentru examenele de admitere la Şcolile Normale Superioare, şcolile de inginerie şi şcolile veterinare. Ele sunt accesibile elevilor care au obţinut bacalaureatul (elevi de clasa a XII-a). Candidaţii români sunt admişi pe baza unei probe scrise. Aceasta necesită un excelent nivel de matematică, precum şi noţiuni de limba franceză.
Anul acesta, va fi organizat pentru a unsprezecea oară în Romania, un concurs de recrutare pentru clasele pregătitoare pentru accesul la Şcolile de inginerie şi Scolile Normale Superioare, pentru anul de studiu 2014-2015. Cursurile încep în septembrie 2014 şi se vor desfăşura la liceul « Louis-le-Grand » din Paris, studiile se vor desfăşura în limba franceză.
Concursul CPGE va fi organizat simultan de Institutul Francez din România (Bucureşti), de direcţiile sale regionale de la Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara, dar şi de către Lectoratul francez de la Sibiu, în data de luni, 24 martie 2014, începând cu ora 8:30. Testul este bazat strict pe cunoştinţele de matematică ale participanţilor, iar răspunsurile pot fi redactate în franceză, engleză sau română în funcţie de opţiunea candidatului.
Durata testului : patru ore
Data : luni, 24 martie 2014
Locul : Institutul Francez din Timişoara
Bd. C.D. Loga, nr.46, Timişoara
Accesul în săli: ora 8:30
Începerea concursului : ora 9 :00
Două burse de doi ani vor fi acordate laureaţilor acestui concurs de către Fundaţia Odon Vallet. Aceste burse acoperă totalitatea costurilor de cazare. Gratuitatea învăţământului este garantată. Bursele nu acoperă preţul biletului de avion Bucureşti-Paris.
Elevii care doresc să participe la acest concurs sunt rugaţi să-şi confirme candidatura (nume, prenume, liceu, adresă personală, e-mail şi număr de telefon) la următoarea adresă: [url]camelia.gintaru@institutfrancais-roumanie.com[/url], până la data de 20 martie 2014, ora 18:00.
Attachments
Sujets CPGE 2013.pdf
(83.09 KiB) Downloaded 254 times
Sujets CPGE 2012.pdf
(79.17 KiB) Downloaded 236 times
Nota explicativa - Clasele pregatitoare pentru Marile Scoli.pdf
(196.99 KiB) Downloaded 230 times
Cu respect,
prof. dr. Holhoș Viorel
Inspector școlar
Post Reply

Return to “Matematica”

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 14 guests